Exilul si imparatia by Albert Camus

Author:Albert Camus
Language: eng
Format: mobi
Tags: ro
Published: 2010-09-18T21:00:00+00:00

JONAS SAU ARTISTUL LA LUCRU

"Azvârliţi-mă în mare... căci ştiu că eu abat asupra voastră această furtună."

Iona, 1,12

Gilbert Jonas, pictor, credea în steaua lui. De altminteri, nu credea în nimic altceva, deşi era plin de respect şi chiar de o anume admiraţie faţă de credinţele altora. Propria sa credinţă, totuşi, nu era lipsită de virtuţi, de vreme ce se întemeia pe credinţa ascunsă că el va obţine întotdeauna mult de la viaţă, fără să merite nimic. De aceea, când, la treizeci şi cinci de ani, se pomeni că vreo câţiva critici încep să-şi dispute gloria de a-i fi descoperit talentul, nu se arătă deloc surprins. Dar seninătatea lui, pe care unii o puneau pe seama înfumurării, se explica, dimpotrivă, printr-o modestie plină de încredere. Jonas era mai curând recunoscător stelei sale, decât propriilor lui merite.

Se arătă ceva mai uimit când un negustor de tablouri se oferi să-i dea o sumă lunară, care-l scăpa de grija zilei de mâine. Zadarnic se strădui arhitectul Rateau, care, încă din vremea liceului, îl iubea pe Jonas şi steaua lui, să-i arate că aceşti bani nu-i pot asigura decât o viaţă decentă, şi că negustorul, în schimb, nu avea decât de câştigat.

— Voi primi, totuşi, spunea Jonas.

Rateau, care izbutise, în tot ceea ce făcuse, numai luptându-se din greu, îşi certa prietenul.

— De ce să primeşti? Discută mai întâi!

Dar degeaba, Jonas îi mulţumea în sinea lui stelei.

— Fie cum vrei, îi spuse el negustorului.

Şi părăsi slujba pe care o avea în editura tatălui său, pentru a se consacra cu totul picturii. "Ăsta zic şi eu noroc!" spunea el.

De gândit însă gândea că de noroc nu se putuse plânge niciodată. De când se ştia, tot norocos fusese. Astfel, simţea o duioasă recunoştinţă faţă de părinţii lui, în primul rând pentru că nu se ocupaseră prea mult de creşterea lui, lăsându-i răgazul să viseze în voie, şi apoi pentru că se despărţiseră din motive de adulter. Cel puţin acesta era pretextul invocat de tatăl lui, care uita să precizeze că era vorba de un adulter cu totul neobişnuit: nu putuse răbda faptele de milostenie ale nevesti-si, adevărată sfântă, care, fără gând rău, se dăruise cu trup şi suflet omenirii în suferinţă. Dar bărbatul se voia stăpân deplin peste virtuţile nevestei. "M-am săturat până peste cap, spunea acest Othello, să mă văd înşelat cu toţi săracii."

Această neînţelegere nu fu decât spre folosul lui Jonas: părinţii lui, citind sau auzind că se cunosc destule cazuri de ucigaşi sadici născuţi din părinţi divorţaţi, se întrecură care mai de care să-l răsfeţe în fel şi chip, spre a curma răul din rădăcină. Cu cât erau mai puţin vizibile efectele şocului suferit, după părerea lor, de conştiinţa copilului, cu atât se nelinişteau ei mai mult: ravagiile ascunse sunt fără îndoială şi cele mai adânci. Era de ajuns, de pildă, ca Jonas să se declare mulţumit de el sau de ceea ce făcuse în ziua aceea, pentru ca neliniştea obişnuită a părinţilor lui să atingă limitele nebuniei, îl copleşeau atunci cu mii de atenţii şi copilul avea tot ce şi-ar fi putut dori.

Download

Copyright Disclaimer:
This site does not store any files on its server. We only index and link to content provided by other sites. Please contact the content providers to delete copyright contents if any and email us, we'll remove relevant links or contents immediately.